Dar. Nu pot sa ma tin stabil de luni intregi. Imi revin o perioada, apoi parca nu mai sunt eu. De obicei sunt un om activ, muncesc, cu pofta de chef, fac lucruri prin casa… si acum uite-te la mine! Sunt amarata. … Da, fac lucruri… merg la servici, ca… trebuie; mai merg la piata, mai fac curat… dar parca pe toate le fac degeaba. Nu simt nimic! E in zadar tot ce fac, ca nimic nu se alege cu viata mea. Nu stiu cum am ajuns aici; parca nimic nu mai are nici un sens. Pentru ce ma tot trezesc dimineata daca nu ajung sa fac nimic pina la sfarsitul zilei care sa ma faca sa ma simt vie, sa ma simt altcineva decat ceilalti?
Reflectia mea asupra vietii mele este nesatisfacatoare, iar eu nu am resursele necesare ca sa imi imaginez, sa planific sau sa implementez o solutie de schimbare.
Mi se pare ca traiesc o viata artificiala, inautentica – nu faci lucrurile care imi plac, nu am relatiile pe care le vreau, nu sunt persoana care vreau sa fiu. Ma simt prinsa intr-o masinarie cotidiana in care esti lipsita de libertatea de a schimba lucrurile care ma nemultumesc.
Din nou perioade in care nu stiu cum sa mearg mai departe.
heh, defapt, ne inavtsa ceea ce ne ruguma in viatsa. Tu singurica vei ajunge la tot.
… il numesc dezechilibru… emotional . Stiu ce vreau, vreau din tot sufletul ,dar stiu de asemenea ca e imposibil. Si ramin la faptul ca trebuie sa stiu ca trebuie sa renunt la ce stiu ca vreau.. As putea presupune ca totul este perfect ,ca ma invart in jurul unui cerc de fericire cam exagerata, as putea sa ma prefac cine nu sunt . Dar nu… in fiecare zi, in fiecare secunda, cu cit ma gindesc mai mult la ceea ce nu numai ca vreau,ci imi si doresc din toata inima – la modul ca sufletul imi dicteaza ce sa fac – cu atit simt ca distrug lent si dureros cite o parte din mine.
Are vre-un rost ? Sincer, pentru mine are. Am invatat ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa ajungi sa tii la cineva atit de mult incit sa renunti la absolut orice doar pentru a fi cu acel cineva. Si da, iubesc. Iubesc acea persoana care ma facea mereu sa fiu a little bit different fata de ceilalti , iubesc acea persoana care oricit de multe rele i-am facut, oricita dezamagire i-am stirnit, si oricat de mult am gresit …. Iubesc.
Fara limite! Ca sunt regrete, dar sunt degeaba, uneori graba chiar strica treaba… E irezistibil sa te abtii sa actionezi uneori dupa emotii, apoi plingi… Numai lipsa unei persoane care ne-a apartinut odata ne pune la lumina adevaratul ei pret. Da, am pierdut, tot ce am avut mai scump vrodata. Am iubit si am renunat, am vrut sa fiu fericita iar egoismul asta m-a izbit de Nefericire. M-am trezit si ti-am scris ca plec. N-o credeam nici eu (ai ghicit) dar m-am alarmat cind nu m-ai oprit, am gindit – nu m-ai iubit… Ma consum, mi-e greu si straniu. Retraiesc gruzaveala. Mi-e dor de unele momente (toate), unele demente, altele hazlii..
Bowling? Te-am intrebat de copii, te-ai emotionat si m-am indragostit pe loc.
Pescuit? Pt prima oara plictiseala la care credeam ca merg mi-a placut, am dormit calm in mijlocul naturii in bratele tale, eu aveam totul.
Gatit? Doamneee… eu? Mamaliga, supa pt bolnaviorul meu sau cartofi cu smintina.. Pina si Luminita nu ma recunostea, eu nu gateam pt nimeni nicicind, pt tine cu ce-a mai mare placere (ma straduiam).
Mi-amintesc de bunker.. ah, cind am cazut de pe scari, tii minte? 😀 sau cind categoric refuzam sa ramin singurica, sau cind am spalat banii si cheia ta de la masina :), Sorry :|. Ai fost bolnav, adoram sa te ingrijesc. In a 3 zi de cind ma cunosteai m-ai intrebat daca voi fi a ta?-apoi te prezentam tuturor ca „äl meu!”
Nunta lui Aurel, sarbatoarea de deschidere a oficiului, oboseala de pina peste miezul noptii la oficiu si somnul ce ma prindea acolo pina terminai chinul tau. Rusinea si stinjeleala cu care ma confruntam cu ai mei mergind sa-i vizitam… I-ai zis mamicii tale ca o sa avem copii nemaipomeniti de frumosi – cu ochii mari, destepti si fericiti. Imi lipsestiiiiii. Cui sa tip? Cn e mai vinovat ca mn si tn? Cum sa ma/te pedepsesc? Zadarnic.
Ma certai cind imbracam blugi, mi-ai conturat feminismul din mine. Am deprins de la tine ca fericirea e atunci cind esti Liber : sa ai papuci comozi, sa arati frumos, sa spui ce simti, sa dormi in pielea goala, la uzi totul dupa ce suna clopotelul, sa iubesti –„Fara temeri si inhibitii!””
Am scris doar pt sa ma linistesc.. „daca ïti zic ce simt o sa ma simt mai bine…”
Sa stii ca invat sa fiu fericita, sunt inca in primele incercari. Cum fara tine? Incep o noua viata… pacat, doar te-am avut si te-am pierdut…Am ales sa ma nasc pe pamintul unde exista suferinta, lipsuri, dor.. desi fiind embrionul dinauntrul tau, din inima ta MATURA, STABIL EMOTIONALA ma simteam acasa.. De TU: ai grija ce alegi pt ca alegi pe totdeauna. pt totdeauna am ales sa te pierd. (Mi-e dor de tine ca de-acasa!)
E inexplicabil. Mi-e dor de mama, ea trebuie numaidecit sa ma vada acum. Sarmana, suferea impreuna cu mine, de mult nu m-a vazut atit de regasita. Nu pot dormi, nu pot minca, nu respir normal, uff..nu pot scrie… A naibii de straniu. Echilibru prudent-rotund se pare.
De-ar fi sa invirt odata roata si sa privesc la cele mai importante evenimente din ultimul an, as zimbi desigur dar nicidecum nu le-as retrai. 2013 l-am primit cu bratele deschise si entuziasm, nu si el. Nu mi-a fost ft bun prieten pe parcursul timpului lui dar am stiut sa-i fur cu precizie si moment frumoase. Daca e sa incep cu istorisiri imi amintesc clar iarna trecuta, cu zapada de an nou, portocale si inca iubind, inca eram naiva..ft! Am avut succese frumoase la examenele de la universitate reusind sa atrag simpatia si respectul multor oameni noi aparuti la orizontul meu. 2013 m-a pus fata-n fata si situatia unui serviciu problematic, cu sefi neseriosi si dificitul financiar construit pe temelia creantelor salariale si sperantelor zilei de mine (si cum se zice, speranta moare ultima-da moare! :D) Cel mai frumos lucru probabil ce mi s-a intimplat a fost interviul cu contabila sef de la Maicom cind mi s-a oferit sansa sa am un serviciu minunat. Imi amintesc ziua cind mi-am retras carnetul de munca de la rusi, aveam impresia ca imi cedeaza inima de la atitea emotii pozitive (am si renuntat citeva zile la dulciuri temindu-ma ca nu voi mai incapea pe usa de atita fericire :D). In 2013 am petrecut prima mea vacanta la mare. Cu multe puncte de suspensie inainte si dupa – Mi-a placut enorm marea… Pe plan personal am avut parte de cea mai incapatinata suferinta din ultimii 7 ani (simtisem grozavia asemenea cind am avut pe tata bolnav). In 2013 am adapostit in suflet multe persoane cu “papucii murdari de noroi”, mi-au facut mare dezordine ce-i drept si regret ca le-am permis doar, dar sunt tare recunoscatoare vintului ce a batut in viata-mi la un moment, mi i-a imprastiat…:) . 2014 ma prinde in procesul de restabilire a pagubelor ratacirii sufletesti dar ma tin cu dinti strinsi de idea ca va fi si bine.
Multumesc Domnului, am o familie sanatoasa si frumoasa. Astazi intilnim noul an impreuna. Sunt hotarita ca ii vreau in primul rind pe ei prezenti in acest an alaturi de sufletul meu, restul – stati la rind dar fiti fericiti! Impliniti-va visele si luptati pentru perfectiunea valorilor ce le urmati in viata.
Sa gasiti ceea ce cautati si sa pastrati ceea ce ati gasit!
Azi mi-am propus sa-mi fac timp pentru amintiri nemuritoare pentru vremuri viitoare :D.
Mă simt linistita, totodata fericită . Am început o săptămână frumoasă, am facut poze, mai aştept să ningă încă, mai fac ordine printre gînduri, mai renunţ la mici complexe)))… Mă întristez bucurându-mă de ritmul grabit al timpului meu megaaccelerat. Probabil ca o sa ma gindesc peste ani la Larry Winget astfel incit pe piatra mea funerara sa-mi fie scris „Epuizata. A trait din plin!” )))
Deci… am batut deajuns apa-n piua pentru azi si… Să încep cu începutul – vroiam de o săptămîină să revin la pagina asta pentru a povesti despre evenimentul din CFBC. Eu am simtit emotii din nou, nostalgie pe alocuri dar si mare mindrie ca am ales sa investesc (corect) 4 ani in educatia ce am primit-o aici. Ne-am văzut puţini la colegiu, mai exact 6 doar şi asta e trist, restul – a fost vesel să-I revedem pe profi, mai ales pe dn. Ciobanu (şi aici vin c-un sfat colegial pt colegii mei care poate întimplător îmi deschid postarea asta –vizitaţi-l! Omul ăsta e trist, nu-l compătimesc pt că nu am dreptul dar ….). Diriginta a rămas tot dna Mîrzenco dacă nu aţi uitat întîmplător, e exact cum era: “bucuroasa si primitoare”. La partea festiva am fost incintat surprinsa de talentul profesorilor care au prezentat un numar foarte amuzant si plin de admiratie, i-am recunoscut mai bravi decit limitele imaginatiei mele. Pina la urma, unde am vrut sa ajung – sa va fie ciuda tuturor ce ati absentat, noi, cei prezenti, ne-am simtit minunat .
In rest – mai fac shaping, mai citesc cursurile pentru universitate, mi-am descoperit un nou hobby-jocul de billiard, rar dar mai merg prin cluburi, am reusit anul asta sa facem poze si la bradul din oras…
pfff…dilema ultimilor saptamiini care ma preocupa este costumatia mea pentru corporativa (si nu ride ca eu vorbesc serios). Se organizeaza bal mascat, iar eu ma confront cu indecizia si lipsa de imaginatie, poate vii cu o ideie?
Seara mea de suflet… Cudura si bunavoie 🙂 . Acasa!
Piciul meu mi-a dovedit ca a invatat sa citeasca bine déjà. Mi-a zis de cum am intrat in casa ca e tare bravo la gradinita, dar nu ii place sa se lauda (iaca asa!) asa ca m-a luat de mina si am trecut la apreciat! E un copil plin de caracter, ambitios de nu mai poate. Pe fiecare pagina din cartulia lui avea citeva cuvinte scrise cu litere mari, pina nu a trecut toate paginile din carte nu s-a lasat. Ma rid si acum de confuzia intre literele “d” si “b” precum si “i” si “l”, faceam aceleasi greseli cind eram ca el ). Invata doar cind are dispozitie mi-a zis mama, dar eu il descopar de fiecare data tare inteligent, atent si receptiv. A ghicit aproape toate ghicitorile ce i le citeam si ma umple de emotii cind raspunde la intrebari din domeniul “dezvoltarii vorbiirii” – are raspunsuri lungi, promte dar bine expuse. Plina de mindrie si admiratie!
Bănuiesc că o să-mi fie dor cîndva de perioada asta cînd mulţi mă consideră mai mică decît sunt defapt.
Hi, m-am ciocnit iarăşi de situaţia cînd doar buletinul mă mai salvează din ipostaza penibilă oricum, stîrnind confuzie cu chipul meu copilăros. Îmi amintesc acum de colegii mei de la serviciul precedent ce tot mă încurajau să îmi schimb look-ul cînd ieşeam în oraş cu ei pentru a nu atrage chiar mult atenţia la paharul de şampanie ce-l ţineam în mîină.
Credeam că am trecut deja de perioada restricţiilor pentru copilaşi dar mai am momente încă ce îmi stîrnesc zimbete pînă la urechi şi emoţii cît muntele :).
Anul trecut cînd mergeam la cursurile de engleză toţi credeau că am 16 ani, un copil de acolo chiar se amorezase de mine oarecum şi mare i-a fost dezamăgirea adevărului meu dur :).
Pînă şi acum la ieşirile mele prin cluburi, rareori am fericirea să trec de garda de corp fără discuţii convingătoare şi prezentări de documente care dovedesc că sunt măricică deja. Am păţit-o recent, mare noroc pe capul meu că aveam carnetul de student la mine că de altfel rămîneam doar cu pornirea la distracţie şi rîsetele prietenilor pe seama mea.
Cea mai jenantă întîmplare am avut-o la sfîrşitul primăverii anului acesta cînd îmi căutam unui job. Eram la al 3-lea interviu la compania în cauză, cu psihologul de data aceasta, una din primele replici ale doamnei zîmbăreţe a fost: „abia aştept să începem discuţia, vreau să înţeleg cîţi ani ai, îmi pari micuţă ))…”
Azi cînd mă întorceam de la servici, m-a telefonat prietena mea dacă pot să trec pe la alimentară să cumpăr bere. Jenant moment. Am intrat în magazin, am cerut…: „Domnişoara are 18 ?”
Brasovanu Rodica 