nu mai stiu unde sunt.

… il numesc dezechilibru… emotional . Stiu ce vreau, vreau din tot sufletul ,dar stiu de asemenea ca e imposibil. Si ramin la faptul ca trebuie sa stiu ca trebuie sa renunt la ce stiu ca vreau.. As putea presupune ca totul este perfect ,ca ma invart in jurul unui cerc de fericire cam exagerata, as putea sa ma prefac cine nu sunt . Dar nu… in fiecare zi, in fiecare secunda, cu cit ma gindesc mai mult la ceea ce nu numai ca vreau,ci imi si doresc din toata inima – la modul ca sufletul imi dicteaza ce sa fac – cu atit simt ca distrug lent si dureros cite o parte din mine.

Are vre-un rost ? Sincer, pentru mine are. Am invatat ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa ajungi sa tii la cineva atit de mult incit sa renunti la absolut orice doar pentru a fi cu acel cineva. Si da, iubesc. Iubesc acea persoana care ma facea mereu sa fiu a little bit different  fata de ceilalti , iubesc acea persoana care oricit de multe rele i-am facut, oricita dezamagire i-am stirnit, si oricat de mult am gresit …. Iubesc.